Asociația pentru Dezvoltare Durabilă "NEMIRĂM"

"Noi uimim, nu ne mirăm!"

 

        Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă "NEMIRĂM" s-a constituit în anul 2011, cu scopul continuării şi al diversificării, de această dată având personalitate juridică, a activității Clubului de Turism Montan "NEMIRĂM", ce activează din anul 2007.

 

        Scopurile pentru care s-a constituit Asociaţia sunt următoarele:

- identificarea, cunoaşterea şi cercetarea valorilor româneşti în scopul redării acestora marelui public;

- dezvoltarea şi implementarea unor programe menite a asigura un echilibru între sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural, circumscrise conceptului de dezvoltare durabilă;

- desfăşurarea de activităţi culturale şi sportive, care au menirea de a de asigura o minte sănătoasă într-un trup sănătos;

- promovarea turismului;

- dezvoltarea şi implementarea de proiecte pentru protejarea biodiversităţii, protecţia mediului şi ecosistemelor precum şi schimbarea atitudinilor greşite faţă de acesta;

- promovarea conceptului de dezvoltare durabilă în comunităţile rurale şi urbane;

- dezvoltarea durabilă a zonelor turistice, în special a celor montane.

I like very much this iPage Hosting Review because this is based on customer experience. If you need reliable web hosting service check out top list.

Copyright © 2007 - 2013. Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă "NEMIRĂM". Toate drepturile rezervate.

Joomla Templates designed by Best Cheap Hosting